About my trip to London last summer - for the moment only Romanian version available.
Here it goes:
"Cum e Londra?
Ei bine? Stiti poate reclamele la Wella cu "Londra - ploaie torentiala..., etc".
Eu cred ca am avut mai mult noroc, pt. ca totul era ca o zi de primavara. In Romania.
Desi era de fapt iulie :)
Se mirau chiar londonezii ce a apucat-o pe vreme sa fie atat de insorita si de ... calda.
Hmm, la 18 grade Celsius era un pic mai calda decat in diminetzile brashovene de vara, insa pentru ei era ... neasteptat de frumoasa.
De la etajul 11 (din 25) al Shell Tower, Londra arata un pic altfel decat se vede ca pieton.
In primul rand pentru ca este asezat acest turn intr-o pozitie strategica: vis-a-vis de Houses of Parliament, cu Big Ben, langa London Eye (o sa detaliez mai incolo) si pe malul Tamisei (cum altfel), langa un important pod pe care trece Underground-ul :) si care anul trecut s-a mai imbogatit cu doua benzi pietonale - ca sa-si serbeze astfel Regina cei 50 de ani de domnie.
Turnul acesta este incojurat din 3 parti de o cladire de aceesi culoare (gri, cu geamuri negre) insa ca inaltime, doar jumatate din inaltimea lui.
In apropiere este o gara (cam de 5 ori cat Gara de Nord din Bucuresti, pt. comparatie) si metroul (faimosul „tube“), iar o pasarela te poarta printr-un gang din imensa cladire intr-un fel in care singurul gand ca-ti vine in minte este "bravo" pentru ingineri si arhitectii care au construit asa ceva si, bineinteles, respect si uimire pentru ansamblu. Pentru ca genul acesta de imbinari este destul de des intalnit in partea aceea, din cauza aglomerarii urbane din centrul business. Not to mention chiriile :)
Interesant este ca Shell Tower are la parter si demisol ABSOLUT TOT ce poate fi de folos celor care lucreaza acolo - de la magazine, coffee-shops, restaurante, sali de gimnastica, fast-food. Si asta pentru ca atunci cand a fost construita cladirea initiala (cam cu 50 de ani in urma) zona era cam pustie, singurele atractii fiind cladirile istorice aflate la mai putin de 2 km distanta, pe malul opus al Tamisei, fara alte facilitati.
Ca tot mentionam metroul - da, stiu, i se spune "Underground" pt. ca el ... umbla prin subteran. De obicei.
Ei bine, nu prea se tine de cuvant mereu in Londra, asa ca daca daca nu esti obisnuit te vei mira vanzand ca ba iese la suprafata o bucata buna de drum, ba intra in pamant :) ... cu statiile de rigoare aferente, of course. Si nelipsita voce suava („Mind the gap“) care te avertizeaza sa fii atent la distanta dintre peron si tren, care e de altfel de doar 5-7 cm.
Eu am avut placerea sa calatoresc cu metroul asta o buna bucata, de la aeroport pana in centru. Nu a durat "decat" o ora. De bilet nu va spun: costa cat vreo 30 de calatorii cu metroul in Bucuresti.
Dar nici ca si confort nu exista comparatie. Efectiv nu se poate sa fie inghesuiala. Pentru ca, paradoxal... nu e loc suficient sa se produca inghesuiala! Doua randuri de fotolii si un spatiu restrans intre ele. Deci, si sa vrei nu ai unde sa te inghesui.
Asa, si de maniere nici nu mai vorbesc. Doar daca se intampla sa aiba fie si numai intentia sa iasa in acelasi timp 2 persoane pe aceeasi usa isi cer reciproc scuze si pana la urma, cel mai grabit iese primul. La fel si pe strada, si in hotel, si oriunde.
Altfel decat hand-shake ca si contact intre 2 persoane n-o sa vezi in locurile publice.
Nu imbranceli, nu calcari pe picioare sau lovituri "amabile" de cot sau altceva asemanator cum e in Bucuresti. No way!
Anyway - relax.
Daca e sa trebuiasca sa mergeti cu "Underground" n-aveti sanse sa va pierdeti.
Deloc.
Toate chestiile sunt scrise pe pereti, in metrou, anuntate in fiecare vagon pe un panou care-si schimba la fiecare statie afisajul, tot ce vrei.
Si daca nici asta nu merge, nenea/ tanti de la "Information" te ajuta mereu.
Fara sa aiba aerul ca l-ai intrerupt din cea mai interesanta dezlegare de integrame in care era implicat, barfa, cafea sau altfel asemenea „atentat“ la linistea lui din timpul muncii - cum adesea gasesti in Romania.
Probabil englezii au niste recrutari super tari cand vine vorba de functionarii publici, in special cei de la birourile de informatii. Sau tine „doar“ de educatia exemplara a functionarilor care vin in contact cu publicul.
Zau daca am prins vreunul altfel decat amabil si zambind - si cred ca le-am pus unora (neintentionat, jur!) rabdarea la incercare :)
Inca o chestie care m-a uimit de cand am pus piciorul pe paman englez si pana la plecare: oamenii astia au un nivel de comunicare destul de dezvoltat as spune :)
Si-mi aduceam aminte de un domn olandez destul de celebru in anumite cercuri (Hofstede il cheama) care spunea ca unele natiuni au un context al comunicarii scazut. Cu alte cuvinte simt nevoia sa puna pe pereti, in brosuri, in diverse ghiduri de instructiuni, etc. absolut TOATE datele de care un "complete stranger" ar putea avea nevoie ca sa se descurce in respectiva tara.
Si, incepand cu inscriptia "Look right" din fata trotuarului la trecerea de pietoni (asta cica e pt. scaderea numarului de turisti non-englezi accidentati – really works) si pana la camera de hotel care are in baie inclusiv o inscriptie despre prevenirea accidentelor din baie si despre cum poti sa contribui la reciclarea apei, totul e scris, descris si rescris.
Asta ca sa nu spui ca nu stiai in caz ca "o patzesti" sau esti prins incalcand reguli :)
Tot ce este folosit (prize, aparate electrice, etc.) e etichetat cu "testat de X in data de Y", sau "nu folositi, nu e testat".
Faza cu circulatia e tare de tot - stiu ca suna ciudat, insa tot ce fac englezii sa-i ajute pe cei "de dreapta" chiar functioneaza. Cel putin in centru, toate trecerile de pietoni sunt semnalizate inclusiv auditiv, marginea trotuarului are rampa si are pictata inscriptia mare, pe jos, in fata trotuarului: "Look right".
Si asta trebuie aplicat INAINTE sa treci, bineinteles. Ca dupa aceea e inutil.
In Londra se poarta masinile cu cat mai mici si rapide - cu atat mai bine. Si cele mai "utilizate" sunt Mercedes, Chrysler, Aston Martin, cate un BMW plus destul de multe ramase neidentificate de mine insa suficient de rapide :)
Stiti voi: nu merge prea repede - de fapt zboara prea jos :)
Centrul istoric iti face impresia (in materie de strazi si trotuare) ca esti intr-un orasel mic si frumos ingrijit, fara chestii excesive. Si daca nu ar fi minunile tehnologiei moderne ar aduce chiar cu Londra de acum doua-trei sute de ani.
Taxi-urile sunt (toate pe care le-am vazut eu) negre si au forma ciudata de masina populara in anii '30. Super simpatice. Si usile se deschid de cele mai multe ori fix invers decat te-ai astepta :)
Majoritatea strazilor din centru nu au parcari decat cu timp limitat pt. autocarele cu turisti – de-aia e „congestion zone“ = platesi 5 lire sa treci zilnic prin respectiva zona. Si costa 50 de lire sa ti se deblocheze roata masii blocate. Dar de-astea n-am vazut sincer.
In anumite zone biciclistii au banda proprie. Si peste tot sunt rampe pentru cei "physically challenged" - invalizi adica, dar lor nu le place exprimarea asta, ca e prea dura, asa ca o dau in sus si-n jos cu "provocarile".
Si e foarte la moda sa te dai cu motocicleta.
Dar nu ca in Romania. Sub nici o forma!
Daca nu ai TOT echipamentul de protectie (costum, casca, genunchiere, cotiere, manusi, etc. ) risti sa te "pescuiasca" nenea politaiul si sa te amendeze in asa hal ca n-o sa mai vrei ever sa umbli neregulamentar. Ah - si nu conteaza cum te cheama – legea e LEGE!
Si apropo de nenea politzaiul (si destul de des si tanti - multe echipe mixte!) -> il vezi patruland cam pe fiecare trotuar, mereu cate 2 si mereu cu vesta anti-glont, pistol, catuse, etc, toate la vedere :)
O adevarat usurare daca te chinuie vreun gand de nesiguranta in capitala.
Asaaaa, Tamisa e dragutza. Dar are si ea momentele ei cand e dragutza.
Pe la pranz cand afara e soare si mai reflecta un pic razele soarelui. In rest e cenusie, murdara si utila doar pentru vaporasele care duc turisti sau transporta marfuri usoare.
Destul de putine pe cat imi inchipuiam. Insa mai cautate sunt vaporasele-restaurante sau baruri unde seara se mai organizeaza si petreceri.
Insa pe langa Big Ben, Tamisa are o intrebuintare si mai banoasa :)
Suntem in Anglia, remember?
Va spuneam mai devreme de London Eye.
Pai ce sa faca englezii daca natura nu le-a dat nimic vrednic de mandrie?
Au construit!
Ceva ce se vrea a fi viitorul simbol al Londrei (din cate mi s-a spus) - aducand mai mult cu o chestie de circ la prima vedere.
La o inaltime de cam 20 de etaje se inalta o imensa roata care poarta niste cabine. Turistii sunt clientii cei mai frecventi deoarece panorama orasului e superba (zice-se).
Ma rog, depinde de gusturi. Pe mine ma apuca ametzeala numai uitandu-ma la aratare :)
Ideea insa e OK in sine pentru ca, la o privire mai atenta, investitia lui British Airways (ei au avut ideea si capitalul) s-a scos demult si acum produce si imagine, nu doar bani pt. Londra.
Mai nou promoveaza ideea ca Londra sa fie gazda Jocurilor Olimpice din 2012.
Si e destul de safe "aratarea", tot uitandu-te mai atent - cabinele sunt de fapt complet din sticla securizata, exista reguli dupa care functioneaza, etc.
O alta chestie destul de noua si vizibila chiar din avion este noul arc ce se construieste deasupra stadionului Wimblendon. Desi ideea e departe de a fi gata produce deja mandrie in randul londonezilor :)
Cum va spuneam de Underground: am calatorit de la Heathrow pana in centru cu el, ca cica e mai safe dar si mai ieftin decat autobuzele. Imaginati-va ca Expresul costa 15 lire :)
Si Heathrow, ca orice aeroport urias care se respecta e la periferie.
Nu i-a luat avionului "decat" 20 de minute de la aterizare pana cand ne-a "parcat" langa terminalul vizat.
Am mai pierdut apoi 40 de minute la verificarea pasapoartelor si ... gata.
Intrasem de 10 minute in Anglia si deja vazusem 10 indieni. No kidding.
Parca eram in alta tara. De la muncile cele mai de jos pana la cele calificate erau peste tot.
La fel, in aeroport calatorii de rasa alba era in minoritate.
Sincer, ma cam asteptam eu la asa ceva, insa nici in modul asta!!!!
Dupa controlul pasapoartelor nici un filtru de securitate sau ceva similar. Nimic. Desi pe Otopeni am avut parte de doua :) Si nici ofiterii nu erau cei mai amabili cu putinta. Parca lucrau cu altceva romanii, nu cu oameni.
Si desi la fel, imi inchipuiam zona libera cu duty-free-uri din aeroport destul de mare, nu este. Insa compenseaza foarte mult prin modul foarte bine organizat de transport de la aeroport oriunde altundeva.
Hotelul la care am stat este de fapt o jumatate din cladirea County Hall, la 10 metri de Tamisa, vis-a-vis de Big Ben si langa Shell Tower. Dragutz hotel, popular in Anglia ca si lant hotelier cu un personal super amabil si zambitor, peste 25-30 de ani ca varsta in front-office & contactul cu clientii nu lucra nimeni. Si cam jumatate erau practicanti pt. summer-jobs care veneau din Polonia, Brazilia, Italia, etc.
Si din nou cultul pt. client si felul in care au facut ca asteptarea de 1 ora (pe ceas, de fapt 75 de minute!) sa treaca altfel si sa nu-ti vina sa bati pe cineva cat asteptai sa fii cazat. Pt. ca oamenii aceia chiar lucrau la problema cazarii si in timpul cat asteptai bagajele iti erau duse intr-un loc special, primesti un claim ticket pt. recuperare si asta era tot.
Ba nu, mai primesti un card pt. accesul in camera si chiar in hotel daca te-apuca miezul noptii pe afara si poarta e inchisa :)
Desi imi ramasesera de la cazare pana la ora la care aveam prima intalnire la Shell doar putin mai mult de o ora. Si daca ati auzit de "punctualitate englezeasca" - ei bine, cu asa ceva nu se glumeste! Deloc si nicaieri acolo!
Ok, si ajung si la ora stabilita in holul Shell Tower. Intre noi fie vorba aduce a receptie de mega-hotel, cu receptia si securitatea de rigoare. Cu zambetul profesional aferent mi se spune ca sunt asteptata si iau loc langa celalalt candidat consemnat pt. intalnirea respectiva.
Si primim bineinteles cate un card de acces in cladire pt. a 2-a zi.
In scurt timp apare si dra. care tinuse legatura cu noi prin mail si ne conduce la etajul 11 - destinat exclusiv recrutarilor si selectiei, intr-o camera cu vedere spre Tamisa, Big Ben, Houses of Parliament si cealalta cladire Shell, de pe malul opus al Tamisei.
Superb. Ne lasa cu o alta domnisoara neo-zeelandeza :) cu un accent puternic si un debit verbal coplesitor. Insa din nou, amabilitatea intruchipata si ne-a servit ceai ... englezesc :) - suna ciudat dar amestecul acela de ceai negru si lapte nu e asa rau precum suna! :)
Dupa o jumatate de ora ne conduce iar in sala de protocol unde ii cunoastem pe ceilalti 5 participanti. Tipul cu care m-am intalnit prima data mai fusese trainee la Shell in urma cu doi ani si era francez, din Lyon. Funny accent, dar toata lumea ii spunea asta :)
Mai erau o indianca si o chinezoaica care locuiau in Anglia, o kenianca ce doar studia in Anglia si doi portughezi - un tip si o tipa care se cunosteau...si mai erau si AIESECeri, fosti membri in Comitetele Nationale din tarile de origine.
A urmat apoi o prezentare a facilitatorului care ne-a supervizat/ supravegheat - un belgian.
Alt funny accent, belgian de aceasta data :)
Ni s-a prezentat timp de vreo 30 de minute ce urma sa se intample a 2-a zi, prezentarea personala, intrebari, raspunsuri. Surpriza cand am aflat ca 3 din noi eram AIESEC Alumni :)
Atmosfera era destul de destinsa si cuvantul de ordine era "fair-play", oricum nu concuram unul impotriva celuilalt ci cu standardele companiei.
Dupa care 2 recent graduates (recent, adica de 2 ani), tip si tipa ne-au povestit scurt cum e la ei in departament si ne-au condus la dinner, intr-un restaurant de langa Shell Tower, sub piciorul podului peste care trecea metroul de suprafata.
Super feeling - din 5 in 5 minute se simteau trepidatiile si zgomotul, insa nu mai deranjant decat vecinul de deasupra de la bloc de exemplu care se hotaraste sa vada un meci cu TVul mai tare :)
Si partea dragutza e ca in interior locul era ca un pub mai mare, in culori calde - lemn, caramida insa destul de stylish, pe 2 nivele. Si-i cam lipsea un zid :) - in locul lui era un perete intreg de sticla care lasa sa se vada parcul de langa si o fantana arteziana extraordinara...printre colosii de beton si sticla din "cartierul business"...
Si apoi food. Weird. Da' ciudata si pentru localnici. Pana la urma cam toti am ales acelasi lucru, pt. ca suna cat de cat normal si ne gandeam sa nu avem grija sanatatii a doua zi, ci alt focus. Cei 2 recent graduates aveau de fapt rolul de a ne povesti cum a fost la ei Asessment Centre si apoi integrarea, sa se prezinte ca persoane, job description, etc.
Foarte interesant: tipa era Business Analyst iar tipul lucra in Treasury (chiar faceam misto de el ca in fiecare zi merge la birou si vorbeste cu teancurile de dolari :)), super deschisi, ne-au raspuns la toate intrebarile si au fost chiar sinceri, fara a supra-estima firma sau a o lauda inutil si totodata scotand in evidenta si partile mai ... intunecate.
A doua zi dimineata la 8:30 punct trebuia sa fim in sala de protocol pt. a-i cunoaste pe evaluatori. Probabil in rare ocazii in companiile super globale si multi nationale sefii de departament fac chestii de genul asta. Ei bine, am luat cafeaua impreuna, cu prezentarile de rigoare si restul.
Pe scurt, chiar daca unii ar fi fost mai stresati (ceea ce n-a fost cazul) toata treaba era relaxanta. Si evaluatorii erau: MK manager-ul pe Western Europe al Shell Oil, tipa care conducea HR Consultants Team in Shell International, sefa recrutarilor din Shell France si inca o advisor cu experienta din Shell Petroleum.
Agenda foarte stricta si respectata cu strictete (pana la minut !), cu 4 exercitii in toata ziua, la mijloc lunch. Primul era "proposal" - de ales o tema-problema din 4 propuse. Timp de 20 min. analizat cauzele, efectele, strategii de combatere si action plan. Prezentare in fata a 2 evaluatori timp de 5 min apoi intrebari si raspunsuri 20 de min.
Al doilea exercitiu - "Case Study": esti CEO interimar al Shell in tara imaginara X pt. 3 saptamani. La sfarsitul perioadei e o sedinta in care prezinti analiza situatiei interne, directii sugerate de urmat pe termen scurt si mediu si dezvoltarea strategica. Atat doar ca CEO-ul avea inca 2 chestii de rezolvat: cresterea profitului pe capital investit si marirea influentei in regiune pe piata specifica.
De data asta s-a schimbat doar timpul acordat pt. analiza, propuneri, sugestii, etc., de la 20 de min. la 2 ore. Eu eram non Native English speaker, restul, nativii au avut 1h30min.
Si incearca sa prezinti in 5 min ce citisesi si facusesi 2 ore. Daca nu aveai in cap ideile sigure si toata imaginea de ansamblu clar conturata iesea o varza de toata frumusetea din toata prezentarea. Cam asta a fost cauza pt. care destui au cam rasolit-o la asta :P
Dar surpriza a venit cand am vazut ce ni se pregatise: in total cam 50 de pagini de rapoarte, mailuri, scrisori, analize, auditari, situatii contabile si finaciare, planuri de investitii, harti, propuneri de parteneriat, taieturi din ziare, etc. Cum s-ar spune: informatii pt. cele 3 saptamani de interimat ca CEO, de prelucrat si analizat, adus intr-o forma inteligibila, stabilit propuneri si action plans, cateva probleme-cheie de rezolvat (ce faci cu clientii cand ai contractat o anumita livrare si n-ai marfa? Ce faci cu personalul pe care trebuie din motive economice sa-l concediezi?)etc. Din feed-backul final se pare ca asta a fost strong-point pt mine desi sincer era atata informatie ca doar de citit atent iti lua 2 ore, fara analize, propuneri de action plan, metode de implementare, etc.
La lunch s-a reluat faza de la morning coffee - si candidatii si evaluatorii am luat pranzul impreuna, un bufet improvizat in sala de protocol, ca sa putem "socializa" cu evaluatorii.
Ei spuneau ca in timpul dintre exercitii nu suntem evaluati. Da' parca tot simteai asa, un ochi-doi pe tine :) chiar vorbeam cu portughezii si kenianca :)
A urmat apoi exercitiul 3, un group discussion in care decideam ce exploatare de bitum sa fie folosita intr-un proiect si al 4-lea – o discutie/ interviu face-to-face pe tiparul primei pe care o avusesem la inceputul selectiei, doar ca mai scurt.
Tot din feed-back-ul final se pare ca discutia de grup a fost punctul slab pt. toti din cauza dinamicii slabe – s-ar fi asteptat ca cineva sa isi impuna parerea, sa cam show-off, sa fie „lider“.Hmm, ma rog.
Si chiar daca nu simteam personal asta, eram ca niste lamai stoarse la sfarsit :)
Asa ca la ora 17:30 punct, dupa agenda, cand totul s-a sfarsit si ne-am luat la revedere toti de la angajatii Shell am plecat "marcati".
Dar nu inainte sa facem un address book ca sa pastram legatura.
Am mai continuat apoi "socializarea" cu cei ramasi si un tur al imprejurimilor :)
Zborul inapoi: un cosmar. De-adevarat. Dupa o coada interminabila la imbarcare si poarta de plecare anuntata cu doar 20 de minute inainte de decolare, totul a fost in stil romanesc pur.
Ce-i drept, si la plecarea din Otopeni au deschis imbarcarea doar cu 30 de min. inainte de ora decolarii, la 4 desk-uri, sa fie totul bine. Hmmm...
Si pt. ca Heathrow nu e Otopeni si vara nu-i ca iarna :) am stat cuminti la rand pana au decolat alte vreo 10 avioane, plimbandu-ne pe pistele de asteptare vreo jumatate de ora. Unii mai impacientati si recalcitranti au fost calmati repede de personalul insotitor.
Mai periculoasa faza de dupa decolare, cand eram cam la jumatate distanta pana la altitudinea de croaziera. Probabil un gol de aer si am cazut asa, un pic, „cativa“ metri. Ma si vedeam inotand in Tamisa :)
Dupa care o vreme superba, cer senin, jos doar nori albi si ... jumatate de drum turbulente. Groaznic!
A, am mai avut norocul sa stau langa un tip de langa Chisinau care se intorcea dupa peste 1 an de munca in Anglia, super vorbaretz incantat ca are cu cine sa converseze in romana. O adevarata placere ... mai ales ca avea un dar al contrazicerii fantastic :) si eu tot ce vroiam sa fac era sa dorm :P
Totusi, omu’ a fost mai placut decat vecinul de scaun de la venire - un englez de vreo 60 de ani incruntat si morocanos, care a „dat gata“ vreo 6 cutii de bere de la decolare pana la aterizare. Hâc! Si era suparat-foc ca l-am rugat sa ma lase sa iau ceva din compartimentul de bagaje. Bleah :P
Si revenind pe Otopeni - soc termic. De la 18-20 grade la 36.
Cam atat cu aventura engleza si basmul :)
A urmat Bucurestiul fara rampe la trotuare, autobuzul expres super aglomerat si „inveselit“ de manele, prima imbranceala si vorbe imposibil de reprodus... Metroul cu scari rulante nefunctionale...
Eram ... acasa :)
Pana la urmatoarea povestire: multumiri pt. rabdarea de a citi pana la final :)"
